Să paşim creativ pe podul tradiţiilor româno-bulgare


   Şcoala cu clasele I-VIII Castelu, judeţul Constanta, implementează proiectul "Să paşim creativ pe podul tradiţiilor româno-bulgare", co-finantat în cadrul Programului Operational de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013, axa prioritară 3: Dezvoltare economică şi socială, Domeniul Major de Interventie 2: Cooperare "people to people".

    Aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană şi, ulterior, integrarea, au condus la reconsiderarea liberului trafic între cele două ţări şi au făcut necesară intensificarea cooperării transfrontaliere în toate domeniile. Această cooperare contribuie la însuşirea în comun a valorilor europene, la însuşirea legislaţiei europene şi a tuturor principiilor pe care trebuie să şi le însuşească orice cetăţean european.

   Apropierea între comunităţile din zonele transfrontaliere, manifestată chiar din perioada de pre-aderare, este un proces treptat, mereu crescând, care conduce la atingerea standardelor europene în toate domeniile.

   Toate generaţiile sunt datoare să se implice în intensificafrea cooperării transfrontaliere, dar cum viitorul este al celor ce astăzi sunt copii şi tineri, am propus ca atingerea obiectivelor acestui proiect să se realizeze prin grupuri ţintă alcătuite din copii şi tineri, majoritatea cuprinşi în şcolile din localităţile ţintă.